PersonalBlogging

Trier – The Roman Augusta Treverorum

Trier is a little city in southwestern Germany on the top of the Moselle valley (wine region) and near the Luxembourg border.

I said wine region – enough said. But wait, there is more, so much more.

Trier, also known as the oldest city in Germany was founded by Augustus in 15 B.C., and it was the Roman “Augusta Treverorum” for 500 years. So you see Trier is so Roman at the core that it feels even some thousand years later. For most of the fourth century, this city was the favored residence of Roman emperors. Checking the distance from Rome to Trier – about 900 km’s – wow, that’s impressive even for the Romans. The Roman feels is everywhere in this little city and you can easily understand – I love it. One look at Porta Nigra and i was: oh why! Hello! Why I only know you now?

And then, if I want to be boring and get all academic I will share another fact here: Trier is the birthplace of Karl Marx which makes it packed with Chinese tourists searching for the roots of the anti-capitalism Guru. If you don’t know Marx – shame on you (or rather, good for you?) – here it is the grossly simplified dictionary definition of his work: Marxism. noun. The political and economic philosophy of Karl Marx and Friedrich Engels in which the concept of class struggle plays a central role in understanding society’s allegedly inevitable development from bourgeois oppression under capitalism to a socialist and ultimately classless society.

I would say more about Trier but you will all think that I am biased by the wine , the elixir of gods they produce here. Or the Apfelstrudel and/or Apfelkuchen. And you would be right.

Just go there.

img_4350

TravelBlogging

Walk the walk. Talk the talk

I should start this post by mentioning that I am not a Certified Therapeut or psychologist/psychiatrist so don’t take what I I write here for granted. However, I declare myself (by the power I got invested by Captain Planet) specialised in drama.

Since I am a specialist in that, I can write whatever – hence the following.

I know (for a fact) that grief comes in different stages. You never know how much you can take until is coming to you and somehow you deal with it. So it appears when you least expect it and sometimes you just know that is around the corner waiting for you.

There is no formula on how one deals with pain, anxiety and/or depression. Each individual handles it differently. However, I feel, that absolutely everyone is trying to avoid it before really letting it unfold.  It makes sense since no one want to face their darkest, most deeply hidden fears. That’s why, when the darkness arrives, there is the incredible resistance to it. Resistance, however, is causing even more pain. Because it’s a fight with a feeling that is impossible to avoid therefore it’s a fight of you with you.

Equally, there is no magic formula that makes it disappear. Ok, there is Xanax but that’s not really sustainable on long- term. So each one of us has their self proclaiming system that might work (or not). I am writing about this because today I came across this topic and I discovered that people have a lot of creativity and self sustaining methods to cope with their own darkness. Also, what I was surprised to discover is that a great amount of people think and act (hopefully more often than not) about it. Unless you re Lykke Li and you think that “sadness is a blessing” (https://youtu.be/Xu-b3u5jDiU) – you, for sure, want to have it under control.

So do your yoga, meditation, mindfulness, reading, cardio or pottery class, whatever works for you – just do something and get that mojo of yours right where you want it. You are not alone and, I promise you, talking about it with someone you feel at ease, is already a big step in feeling better. Do whatever, the main thing is to act upon it. Do that little walk, listen to a podcast (about impressionist painters if you like), cook that dish, even though you are a total disaster in the kitchen, move yourself from one couch to another. Anything that works for you. I don’t know. One small gesture can mean a lot and your thoughts will be steered towards something else.

It’s always so surprising to see how open people get when this topic is on the table and mostly, how much they care about one another. Some hope in humanity is restored.

Namaste

PersonalBlogging

LAGOM – when less is so much more

Malmö->>Göteborg->>Marstrand->>Vadstena->>Uppsala->> Stockholm

Or the impossible cool Sverige tour.

For those of you that know me, you already know my absolute weakness for All Things Sweden. My latest trip to the land of Vikings started in Malmö and ended in Stockholm with all kinds of experiences. In the land of the most beautiful people and the moose I biked, I hiked, I eat crayfish, I’ve seen some stunning nature sceneries, I got to understand a bit of the history and culture , I walked some more and it was every bit what I expected and some more unexpected.

Living harmoniously with the nature, they respect it and protect it religiously – as we all should. There is no denying that Swedes are beautiful. Inside and outside. And very much cool, the inventors of hipsterism probably. Casually displaying their perfection in sports attire usually, almost no make up (maybe just some pretty boys), with gadgets hanging from their pockets and the never missing coffee on the go, the Swedes show that LAGOM is the secret.

LAGOM – just the right amount (no less and no more)

OK – maybe less with their coffee or the addictive lakrits – liquorice, since It got me hooked I cannot judge them for it.

Here it is Sweden. Be like Sweden.

PersonalBlogging

Îmi dă cu eroare

Intru în aeroport. Căldură mare monșer! Mai beau repede o dușcă de apă, trebuie să ne hidratăm, se știe, când e caniculă.

După luggage scan, body scan și mai știu eu ce alt scan, intru la controlul vamal. Un domn la vreo cincizeci de ani. Îmi ia pașaportul, îmi dă husa înapoi : “domnișoara nu intră în dispozitivul de control cu asta. Ia uite că mi-a dat si eroare.” Mă scuzați…”Ați fost în Mexic? Și ce ați văzut acolo? Aaa, mayașii, sigur. Felicitări, foarte frumos. Dar cum va închipuiți domnișoară? Egiptenii, mayașii ăștia ai dumneavoastră, umm, si toate civilizațiile astea pierdute au avut piramide? Cum se explică? Am văzut eu pe Discovery, … ”

Mă luase un pic amețeala, de la căldura probabil. ” nu vă îngrijorați, oricum aveți doua ore intârziere”. Ah bun, că începusem să mă și îngrijorez. “Decât două ore, e furtună și condițiile de zbor nu sunt prielnice”. Ah, ce bine, deja îmi imaginam că ajung la timp. “Bine” anunță el intr-un final când deja simteam că nu mai pot menține mult timp zâmbetul tâmp si conversația forțată, “o sa merg și eu să vizitez, nu am încă bani, dar voi avea! Foarte frumos, felicitări!!”

Mă așez. Să citesc, ce altceva.

Turele la toaletă se întețesc. Minunat, vomitatul în aeroporturi e un hobby mai vechi de al meu. Între timp aflu că întârzierea se prelungește. Hmm, poate că e totuși bine, în trei ore trebuie să îmi treacă. Lumea se așează la coadă cu o oră înainte să sosească măcar avionul. Eu nu, deoarece îmi continui maratonul toaletei din aeroport. Așa l-am numit. Ce bine că între timp au pus și hârtie igienică.

Altă jumătate de oră, alte câteva sprinturi către toaletă. Dintr-un anumit motiv, nu m-am așezat aproape de de toaletă ci in capătul opus făcând astfel deplasarea în fugă către încăperea salvatoare un fel de cursă contra cronometru. E și ăsta un mod de a pierde vremea in așteptarea unui avion. Intr-un final pare că vom pleca intr-adevăr. Chiar când sa fie rândul meu sa mi se verifice pașaportul simt că orice ar fi trebuie sa ajung imediat la toaletă. Altfel risc să îi fericesc pe conaționalii mei cu niște apă minerală abia ingestată. (hei, cu deshidratarea nu e de joacă).

Nici nu apuc bine să fug in direcția toaletei căci refluxul stomacului meu e mai puternic și trimite toată apa Borsec infectată gastrointestinal afară, abia ratând o doamnă care s-a oprit cu oroare in fața mea.

Revin la intrarea în avion, cu rușinea pe toată partea din fata a veșmintelor când o veche cunoștință mă recunoaște: “nu te- am văzut de un car de ani!” (Îmi imaginez că acu’ mulți ani nu arătam foarte diferit decât acum cu vomă pe mine, încurajator !) Zâmbesc jenată și din cauza faptului că nu îmi amintesc numele ei. Sub nici o formă.

Ajung in avion. Mă prăbușesc pe scaun si aștept sa ma ia din nou vreo criză de ceva. Dar nu, surprinzător cât de mult pot sa apreciez când nu simt nimic. Doar somn. După o vreme ne anunță căpitanul: “Ne pare rău dar din cauza vremii capricioase nu putem ateriza imediat, vom mai zbura treizeci de minute până trece furtuna.”

Dar nici nu îmi imaginam.

Ah ce bine e in vacanță!

Hai, Doamne Ajută.

To be continued.

Când pleci (de la) Iași, avionul are trei ore întârziere deci petreci vreo patru ore si jumate’ in aeroport, ai toxiinfecție alimentara, vomiți cam vreo trei ore jumate’ din cele patru in toaleta aeroportului (!) și avionul nu poate ateriza pentru că e furtună. The Short story.

PersonalBlogging

Că doar oameni suntem

Ca orice român dezrădăcinat, îndepărtată de glie, neam si credință, din când in când, revenind pe plaiurile mioritice mai aud câte- o vorbă de- a noastră, pe care înainte nu as fi remarcat- o in uzul vorbirii curente. Pentru că, nu- i așa, auzeam dar nu chiar.

Așadar, am început sa ascult mai mult de ceva ani de când mă întorc pe-acasă ocazional. Ascult, mai ales, de drag și îndrăznesc sa spun, dor. Nu știu daca ma refer strict la “moldoveneascaă” dar e clar că mă influențează. E cumva minunat sa fii înconjurat de graiul moldovenesc – de cele mai multe ori (căci, dacă te înjură careva în Moldova ești instant năpădit toate relele lumii din blestemul popular cu același nume, da, târâișul șarpelui si mersul gândacului, astea). Revenind, Creangă are deja cu totul altă dimensiune lingvistică decât atunci când îl citeam eu.

De la ce mă luasem? A, da. Sunt multe expresii care rămân cu mine după ce le aud, însă una care imi vine constant in minte e asta “că doar oameni suntem”. Una, două (!) aud pe cineva cum o dă cu omenia asta. Păi cum? Că doar oameni suntem? Ce-om fi? Bine, filosofic putem dezbate dar, orișicât(!). Filozofic, nefilozofic tot homo sapiens rămânem. Contextul diferă de fiecare dată: când nu au rest la piață sau când stau la câte o coadă și cineva sare rândul (!), la ghișeu la ceva, în autobuz, pe terasă, la spital etc. Evident, de cele mai multe ori in defavoarea ta.

Hai, am zis și eu, n-am dat cu parul.

end of rant.