Fram, ursul polar

Era noaptea polara la Polul Nord. Cerul albastru intens (aproape negru) prezenta un spectacol de lumini si stele căzătoare.

Eu si cu Fram ne dădeam cu patinele. Adică, eu cu patinele, el era in labele goale, cum ar veni. Zăpada scârțâia sub greutatea noastră (mai mult a lui Fram, care luase ceva in greutate de când cu hibernarea) dar noi continuam sa mergem sporovăind despre cum a fost noaptea noastră polară pana acum. Sa tot fie câteva luni de când începuse întunericul, însă eu si Fram ne vedeam in fiecare zi sa discutam geopolitică si mai ales, ce se întâmpla pe continentul cald. Nu ca asta pe care eram noi mai era considerat rece, de când cu încălzirea globală, Cercul Polar devenise un loc neprietenos pentru Fram si cei ca el. Însă mai speram, deși era clar ca temperaturile ridicate făceau viața dificila multor viețuitoare.

In ziua/noaptea respectiva Fram Îmi povestea cum încercase sa doarmă, însă îi era prea cald. A ieșit sa fumeze o țigara sperând că o sa îl ia frigul, implicit somnul, dar nu a funcționat. Fram era foarte neprietenos când nu dormea. Si trecuseră câteva saptamâni bune de când dormea prost. Plus ca nu prea avea provizii pentru iarna – îi era si foame. Îi mai aduceam eu niște sandvișuri cu unt de arahide, însă Fram visa la pește oceanic si alte bunătăți. M- am gândit sa îl ajut, așa ne arătam noi ca ținem unul la altul. El Îmi ținea de frig si eu il ajutam sa găsească de mâncare.

Am găsit o copca(copcă pe care o păzeau alți trei ursi si niște pinguini). Era o comoara neprețuita copca aia dar știam eu cum sa negociez cu grupul neprietenos. Au cârâit o vreme, însă când au auzit că aveam niște portocale dulci prin buzunare ce se așteptau mâncate au cedat. Pinguinii erau mare amatori de portocale.

Fram nu prea știa sa pescuiască, era un urs atipic, doar din punctul asta de vedere. Altfel, era leneș si mânca tot ce îi dădeai. Nu avea nici un gram de agresiune si suferea din pricina asta, era luat de fraier de ceilalți frați ai săi. Așa ne si împrietenisem, de fapt. Eu ma dădeam cu patinele si el hoinărea de nebun, se pierduse de ursoaica mama si de frății săi. In ziua aia l- am ajutat sa îi găsească si de atunci am rămas prieteni.

Anii trecuseră, Fram a crescut intr- un urs in toată firea si prietenia noastră devenise si mai strânsă.

Desigur, nu eram doi prieteni obișnuiți. Când eram văzuți împreuna, lumea era sceptica ( mai ales ca el e ditamai ursul), însă noi ne vedeam in continuare de activitățile noastre. Mai mergeam pe munte, culegeam fructe de pădure când găseam, mai pescuiam, jucam whist sau ne mai discutam geopolitică. Deși, Fram era cam pasionat când venea vorba de anumite subiecte. Pentru el, era foarte delicat subiectul încălzirii globale, de exemplu.

Una peste alta, in noaptea polară, totul părea mai simplu. Munții de zăpada si faptul ca eram împreuna, ne făcea fericiți pe amândoi. Ne- am oprit sa bem un ceai din termosul pe care Fram îl căra cu el peste tot.

In noaptea asta, totul era perfect.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s